E trist ca traim intr-o lume falsa si pentru a ne adapta sfarsim prin a fi falsi noi insine...
E trist ca multi zambesc in timp ce altii plang...
E trist ca fericirea este temporara...
Si totusi, de ce trebuie sa fim ca ceilalti? De ce in sufletul nostru dorim sa iesim atat de mult in evidenta, sa fim cel putin la fel de buni? Ce e rau in a fi unic, in a fi diferit? Conteaza atat de mult sa gandesti ca si persoanele din jurul tau? E trist! Nu e mai frumos ca fiecare sa aiba obiceiurile sale? Sa mearga, sa respire, sa vada, sa auda, sa simta totul diferit? E mai placut sa vezi pe cineva cum bea altfel decat tine, cum accentueaza diferit aceleasi cuvinte, cum atinge lucrurile...Si asa se naste afectiunea, iubirea poate, prin completarea defectelor si calitatilor noastre....Prin faptul ca suntem diferiti...
Nu a contat prea mult, am spus doar ce gandesc. E prea trist faptul ca suntem zilnic stresati de praful lor...Si ei nu spun nimic, pana la urma...Tacerea lor ar fi cu mult mai galagioasa....