Balada ursului de plus

Eu sunt ursuletul ei de plus. Ce ar putea sa zica un urs de plus? Ei pot spune multe, ei stiu totul...ei sunt cei imbratisati cand oamenii sunt acaparati de singuratate...Noi suntem cei lasati pe raft, prafuiti, dar singurul refugiu intr-o zi rece.
Ea sta acum cu castile pe urechi si isi scrie gandurile. Asa face mereu cand simte ca o doboara plictiseala. Acum m-a luat si m-a pus langa ea, pe birou. Pot sa vad ce scrie de aici! Cuvinte simple, dar potrivite pentru a-si descrie trairile. Ma da un pic la o parte pentru a tasta...Inutil...
Are un tic cu bretonul ala care ii sta mereu aiurea. Si are o anumita expresie cand scrie. Ofteaza. Se uita la mine. Ce placut e sa privesti oamenii cand isi asaza gandurile pe hartie. Tin pixul in mana de la jumatate, de parca ar fi cine stie ce mari scriitori! Se opresc, asa, din cand in cand, strang din buze, se joaca cu pixul, privesc in sus...in gol. Asa face si ea.
Acum taie o fraza. Cum poate sa fie un gand gresit? Se uita la mine...Ce sa scrii? Nu stiu...scrie de libelule, doar ai facut o adevarata pasiune pentru ele! Da, ii plac libelulele! Sunt singurele insecte...dragute!
[Gata, nu mai scrie. Acum sta si se uita in gol...a inchis ochii.]


Nu mi-am dat niciodata seama ce frumosi sunt oamenii cand dorm. Parac ai sta o eternitate sa ii contempli, sa te strecori in visele lor... Nu-i asa ca atunci gasesti milioane de motive pentru care ii iubesti?...